Weekend-ul ăsta am vizitat pentru prima dată Republica Moldova, la invitaţia unor prieteni. Am plecat sâmbătă la 7 dimineaţa din Buzău, iar pe la 10:30 eram în vama de la Albiţa. E trist că există graniţe între noi şi Basarabia, dar asta e realitatea politică actuală, să sperăm că vom apuca vremurile în care vom merge la Chişinău la fel ca la Cluj sau Iaşi.
Aşa că deplasarea cu maşina în Rep. Moldova a presupus pentru noi următoarele cheltuieli: 40 de lei extinderea poliţei RCA pentru Moldova pe o lună, 20 lei asigurări medicale pentru 2 persoane şi 6 lei taxă de tranzit. În vamă am stat circa 45 de minute, iar drumul de la vamă la Chişinău a durat o oră (90 km).
Asta pentru că asfaltul e bun, traficul lejer, iar drumul nu traversează localităţile, acestea fiind legate de şosea de căi de acces laterale. Peisajul e foarte frumos şi pitoresc, terenurile sunt toate exploatate, nu vezi loturi agricole lăsate în paragină ca la noi.
Chişinău, impresii din fugă
Am ajuns pe la 12 şi un sfert în Chişinău, unde urma să facem joncţiunea cu prietenii de acolo pentru a merge împreună către destinaţia finală: un hotel din Molovata Nouă, localitate situată pe malul estic al Nistrului (adică în Transnistria), dar controlată de guvernul de la Chişinău.
Nu am ajuns în centrul Chişinăului, dar ceea ce am văzut mi-a creat o impresie de Bucureşti al anului 1995: drumuri proaste, clădiri dărăpănate şi cenuşii, mijloace de transport în comun antice etc. E un oraş animat însă, cu trafic destul de aglomerat (se claxonează şi la ei) şi multă lume pe străzi, în ciuda caniculei pe care am prins-o acolo.
Dacă drumul din România spre Chişinău e o surpriză plăcută, din Chişinău spre Dubăsari este exact invers. Nu sunt gropi, dar asfaltul este atât de denivelat şi vălurit încât nu poţi merge cu mai mult de 80 km/h. Abia am reuşit să mă ţin după ceilalţi care “planau” cu peste 100 km/h peste drumul cu pricina.
Prin Transnistria controlată de Chişinău…
Dacă vă veţi aventura în apropierea Transnistriei veţi vedea multe puncte de control, semnalizate cu STOP, unele chiar pe marginea drumului principal, dar fără bariere. Eu am ratat una, poliţiştii fiind cu spatele la mine, dar prietenii basarabeni mi-au spus că am avut noroc că nu s-au luat după mine, amenda fiind de 20 de euro pentru asta. Plus neplăcerile de rigoare. Aşa că e de preferat să mergeţi cu cineva de-al locului prin zonele astea.
Sunt multe anomalii legate de autoproclamata republică transnistreană. Traseul urmat de noi până în Molovata Nouă a fost unul întortocheat, datorită faptului că nu puteam intra prin Transnistria. Nu ai ce căuta acolo cu paşaport românesc, foarte greu intri, iar dacă intri, e mult mai greu să ieşi.
Din Molovata în Molovata Nouă se trece cu bacul, iar traversarea Nistrului nu costă nimic, fiind subvenţionată de statul moldovean. Pe malul vestic există un punct de frontieră unde la dus ni s-au cerut paşapoartele iar datele noastre au fost trecute într-un registru. La întoarcere s-a întâmplat acelaşi lucru, vameşii uitându-se şi în portbagaj.
Imediat cum treci pe malul estic te întâmpină alte puncte de control, dar cu care nu am avut de-a face, evitându-le pe un drum îngust de pământ, paralel cu Nistrul, care ne-a dus până la destinaţia noastră, Hotel Laguna. Aici am găsit o oază de normalitate pe care e greu să o concepi în timp ce mergi pe drumurile care te duc acolo. Situat pe malul Nistrului, hotelul are o piscină impecabilă, un teren de tenis cu zgură, camere la standarde occidentale şi o grădină superbă care se termină pe malul râului.
Am făcut cunoştinţă şi cu bucătăria din Basarabia, una foarte gustoasă, bazată pe peşte, legume şi cereale şi mai puţin pe carne. Vinul e clar unul dintre cele mai bune pe care le-am băut, iar coniacul moldovenesc e deja celebru.
Dar hai că am divagat de la chestiile legate de maşini. Am băgat şi benzină din Moldova, de la un Rompetrol, cu 14 lei litrul (vreo 3,6 lei de-ai noştri). Combustibilii sunt cu 25% mai ieftini ca la noi, dar eu am sesizat la Polo şi o scădere a puterii tot cu vreo 25%. Deci tot cam acolo ieşi. Predomină benzinăriile Petrom, urmate de Lukoil şi Rompetrol.
Pe tot traseul nostru am văzut un singur radar, iar limitele de viteză (60 în localitate, 90 în afară) se respectă mai mult ca la noi. La întoarcere am urmat acelaşi traseu, iar impresiile au fost clare. Vrem să ne întoarcem şi să cunoaştem mai bine Basarabia.
PS: Transnistria are plăcuţe proprii de înmatriculare, maşina din galeria foto având număr de Tiraspol. Era decorată aşa pentru că făcea parte dintr-un alai de nuntaşi care au încins o horă moldovenească chiar pe bac.
