miercuri, 8 august 2012

Google: "Maşinile noastre autonome au cumulat peste 480.000 kilometri fără accidente"



Google a anunţat că automobilele autonome din proiectul său au parcurs peste 480.000 de kilometri fără incidente. Vorbim de un rulaj cumulat al celor 12 vehicule, care au trecut prin condiţii variate de trafic fără niciun fel de incident cât timp au fost controlate de computere.


Cei de la Google au prezentat şi un mic raport de progres pe blogul lor oficial, specificând elementele pe care trebuie să le perfecţioneze, ca apoi să poată trece la următoarea fază de testare, în care membrii echipei vor folosi singuri automobilele autonome, pentru diferite sarcini, cum ar fi naveta de acasă până la birou şi utilizarea în interese personale.

Cei de la Google spun că trebuie să-şi perfecţioneze software-ul pentru controlul vehiculului pe căi ferate acoperite cu zăpadă şi pentru interpretarea semnelor temporare de drum în lucru, alături de alte situaţii întâlnite de şoferii umani şi rezolvate fără probleme în majoritatea cazurilor. Reprezentanţii corporaţiei doresc să le ofere şoferilor un plus de productivitate la volan şi un plus de siguranţă în trafic.

Pentru moment, automobilele autonome de la Google vor avea în permanenţă un şofer în faţa volanului, pregătit să intervină în cazul unei situaţii care dictează acest lucru. Flota de automobile autonome de la Google a primit un nou membru, sub forma unui Lexus RX450h, despre care oficialii Google spun că îi va ajuta să abordeze mai multe tipuri de teren.

Sursa: automarket.ro

Niciun comentariu: