marți, 25 septembrie 2012

Piaţa rusească a automobilelor ar putea ajunge principala piaţă europeană


Piaţa rusească a automobilelor ar putea ajunge principala piaţă europeană de profil în urmatorii doi ani, depăşind Germania. Afirmaţia este susţinută de expeţii prezenţi la Forumul de Investiţii de la Soci. Tot ei arată că aderarea Rusiei la Organizatia Mondială a Comerţului generează atât stimul cât şi provocare pentru producătorii de autovehicule, scrie finantistii.ro.
"Cifrele de creştere din 2011 şi cele aferente primelor 8 luni ale anului 2012, face ca obiectivul de a ajung principala piaţă din Europa să fie real", a declarat Evgeniy Kudryashov, şeful departamentului pentru industria auto din cadrul Ministerului rusesc al Comerţului şi Industriilor, pentru Russia Today. El a adăugat că piaţa auto rusească va creşte cu 12,4% anul acesta, aflându-se în prezent pe locul doi după Germania. 
Experţii susţin că aderarea Rusiei la OMC va determina statul să găsescă o metodă mai bună de localizare a producţiei. "Taxele vamale vor scădea în fiecare an, deci stimulentul furnizorilor de a produce local se micşorează anual, devenind atractiv importul componentelor", a explicat Marcus Osegowitsh, directorul general al Volkswagen Rusia.
Producătorii de piese auto au parte de mari oportunităţi în Rusia, dacă ţara reuşeşte să le creeze un mediu investiţional atractiv, susţine Stanley Root, seful serviciului de Audit Intern al PricewaterhouseCoopers. 

Niciun comentariu: