În R. Moldova fiecare al doilea șofer încalcă regulile de circulație, accidentele din ultima vreme explicând versetul “nimic din ce-i ascuns nu va rămâne nedescoperit”(primirea permiselor fără a învăța ș.a).
În același timp, este bine înțeles de fiecare că fără de “cal” te descurci mai greu, mai ales atunci când ești nevoit să-ți aperi teritoriul, așa cum se întâmplă la noi, din păcate. Este un lucru util și necesar să ai mașină în zilele noastre, dar mai important este să nu uiți cine ești la volan.
În majoritatea ţărilor europene, atunci când cineva traversează trecerea de pietoni, şoferul frâneză până a ajunge la acea trecere cu cincizece metri. Totodată, poţi fi petrecut şi cu un zâmbet, chiar dacă eşti străin în acea ţară. La noi, însă, nici trecerile de pietoni nu prea se văd, nici indicatoarele, şi la urmă, după ce dai din mână ca să traversezi strada, poţi fi petrecut cu alte cuvinte sau gesturi ruşinoase.
În aceste câteva rânduri nu vreau să aduc acuzaţii sau critici, ci aş vrea să reproduc un caz de consiliere pastorală a unui tânăr pe nume Victor, care a cerut ajutor în depăşirea unei probleme. Acest caz poate fi instructiv pentru majoritatea.
“De îndată ce a învăţat să conducă maşina, Victor a descoperit că avea sentimente contradictorii la şofat. În timp ce îi plăcea să conducă maşina pe autostrăzi, ori de câte ori era forţat să conducă pe drumuri cu circula-ţie mare simţea o puternică tensiune şi avea dureri de cap. Şi acest lucru se întâmpla mai ales în acele zone în care erau multe semafoare care nu se sincronizau. Chiar de când a început să conducă, Victor şi-a făcut prostul obicei de a încerca să treacă înainte de a se aprinde lumina roşie. Dacă nu reuşea, aştepta cu nerăbdare schimbarea culorii, ţinând cu încordare volanul. Legăna maşina înainte şi înapoi, parcă încercând să grăbească aprinderea luminii verzi. În ultimii ani, a început să vorbească semafoarelor, certându-le pentru faptul că nu cooperau cu el; dacă un şofer din faţa lui nu pornea imediatcând se aprindea lumina verde, Victor îşi făcea supărarea auzită la mare distanţă nu numai ţipând la şoferul respectiv, ci şi claxonând cu putere (aşa cum de obicei se întâmplă la noi). În cele din urmă, Victor a ajuns să urască în aşa măsură semafoarele, încât, indiferent dacă era pe roşu sau pe verde, el devenea încordat şi mânios ori de câte ori conducea maşina într-o zonă cu multe semafoare.
În cele din urmă, când s-a mutat la ţară, Victor a devenit conştient în mod acut că trebuie să facă ceva în legătură cu această problemă. De când s-a mutat, a început să-i displacă tot mai mult să conducă maşina, iar tensiunea şi durerile de cap apăreau zilnic.
Acum, în mod regulat, ajungea la sericiu nervos şi încordat; când ajungea acasă seara, era aproape întotdeauna iritat şi supărat. Relaţiile interpersonale sufereau pe ambele fronturi. În acel moment a cerut ajutor. În aproximativ cinci săptămâni, nu numai că a depăşit problema, dar, pe lângă aceasta, a şi învăţat să conducă acolo unde circulaţia este intensă şi (mai ales) să aştepte cu nerăbdare lumina roşie.
Cum s-a realizat acest lucru?Mai întâi, în cadrul consilierii spirituale, Victor a hotărât să-şi schimbe sentimentele cu privire la semafoare, deoarece atitudinea şi comportamentul lui nu erau potrivite pentru un creştin. Consilierul spiritual l-a încurajat nu numai să încetezea fi nerăbdător, ci şi să utilizeze semafoarele pentru un scop bun. În loc să le considere bariere, ei au hotărât împreună să Îi ceară lui Dumnezeu să le transforme în binecuvântări. În loc să devină încordat şi agitat la fiecare lumină roşie, el a hotărât să le considere pauze de relaxare pentru care trebuie să-I mulţumească lui Dumnezeu. El trebuia să înveţe să aştepte cu bucurie semafoarele, ca pe o ocazie de a se odihni pe drum, să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru ele, să-şi lase mâinile să-I cadă liber în poală, să se lase pe spate, să zâmbească şi să se relaxeze.
Pe bordul maşinii el a pus un cartonaş cu următoarele cuvinte:La început, Victor şi-a dat seama de multe ori că alunecă înapoi în vechile tipare, dar de
fiecare dată cartonaşul îi aducea aminte. Aşa că el se ruga, mulţumea şi se relaxa. Curând, relaxarea a devenit regulă şi nu excepţie. În scurt timp, condusul maşinii într-o zonă urbană nu a devenit numai tolerabil, ci de-a dreptul o plăcere, semafoarele dându-i cea mai mare satisfacţie. (Jay E. Adams Elemente ale dezobişnuirii şi reobişnuirii, în Manualul Consilierului spiritual)”.
Pr. Maxim Radu-Tataru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu