sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Studiu Goodyear: Şoferii tineri îşi varsă nervii la volan



Goodyear a publicat rezultatele unui studiu privind generaţia „Y” şi comportamentul şoferilor tineri la volan. Rezultatele nu sunt îmbucurătoare, aceştia obişnuind să conducă agresiv, informează automarket.ro


Potrivit datelor culese de organizaţia care a realizat studiul, şoferii din „Generaţia Y” tind să-şi exprime nemultumirea la volan prin cuvinte jignitoare la adresa altor şoferi şi să se comporte agresiv faţă de aceştia. 

Originea celor mai agresivi şoferi din Europa este Suedia. Studiul din 2011 îi plasa pe suedezi pe locul al doilea în ceea ce priveşte precauţia la volan, iar acum au ajuns să fie cotaţi cu 83% şanse de a adresa injurii celorlalţi participanţi la trafic şi cu 28% şanse de a face gesturi obscene.

Cei de mai calmi şoferi par să fie cei din Turcia, Spania şi Italia. Şoferii francezi sunt mult mai nervoşi, 78% dintre aceştia fiind predispuşi atât la agresiune verbală, cât şi la agresiune fizică faţă de colegii lor de trafic. Studiul arată că unul din trei şoferi tineri din Franţa face gesturi obscene şi că are obiceiul să frâneze pentru a-l încurca pe şoferul din spatele său. În Rusia, 63% dintre şoferii tineri sunt predispuşi la agresivitate în trafic.

„Pentru a înţelege cu adevărat comportamentul şoferilor tineri, am conceput un studiu specific care a cercetat o gamă largă de factori. Studiul arată faptul că anxietatea şi grijile sunt principalele problemele în rândul tinerilor conducători auto”, a declarat Directorul de Comunicare Corporativă de la Goodyear EMEA, Jens Völmicke.

Niciun comentariu: