marți, 12 octombrie 2010

Google testează mașina care se conduce singură


Pe strazile din California, a circulat zilele trecute o masina inteligenta, fara sofer.

Initiativa face parte din programul Google de testare asupra tehnologiei care sa poata conduce in siguranta o masina. Masina dispune de mai multe camere video montate pe plafon, senzori radar si posibilitatea de monitorizare a traficului cu ajutorul unei tehnologii cu laser.



Masina automatizata a fost, totusi, “asistata” tot timpul de un operator-sofer profesionist, care ar fi intervenit in caz de probleme si ar fi preluat controlul masinii. In total, masina care se conduce singura a parcurs deja peste 200.000 km, fara sofer.

Toate acestea, spun cei de la Google, au fost posibile datorita centrelor de date ale companiei, care pot procesa cantitatile enorme de informatii primite de catre masina atunci cand isi “traseaza” virtual traseul.

Totusi, cel putin pentru moment, traseele pe care aceasta masina circula acum sunt planificate inainte ca aceasta sa porneasca la drum, fiind parcurse mai intai de soferi reali. De asemenea, intregile operatiuni sunt atent supravegheate de politia locala.

Asta pentru ca scopul Google in proiectarea automobilului care se conduce singur este asigurarea sigurantei pasagerilor, prevenirea accidentelor, traficul aglomerat, reducerea emisiilor de carbon si redarea timpului pierdut in trafic in fiecare zi.

vezi video:

Niciun comentariu: