Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit în viaţă, după ce a petrecut două luni într-o maşină îngropată în zăpadă, într-o pădure din nordul ţării. Bărbatul s-a încălzit cu un sac de dormit şi a mâncat în tot acest timp doar zăpadă.
Descoperirea a fost făcută vineri de un grup doi bărbaţi care se plimbau în pădurea de lângă oraşul Umea cu snow-mobilele. Aceştia au văzut capota autoturismului într-un morman de zăpadă, la un kilometru şi jumătate de capătul unui drum forestier.
Cei doi s-au apropiat de vehicul, au dat zăpada la o parte şi au văzut că cineva se mişcă înăuntru. Când şi-au dat seama că bărbatul este blocat acolo, au chemat de urgenţă ajutoare.
"Este absolut incredibil că este încă în viaţă, dat fiind că nu a avut nimic de mâncare, dar şi că a fost foarte frig în toată această perioadă", a declarat un membru al echipei de salvare.
Cum a ajuns exact bărbatul acolo rămâne un mister. Este de presupus că omul ajunsese în zonă înainte de a începe să ningă, adică spre sfârşitul lunii decembrie 2011. Când a fost descoperit, bărbatul, deşi era conştient, nu mai putea să vorbească şi abia se mişca cu mare greutate.
Potrivit medicilor care îl tratează, bărbatul, în stare avansată de malnutriţie, trebuie să fi stat izolat în automobil de aproximativ două luni. Bărbatul se recuperează în prezent la secţia de terapie intensivă a spitalului universitar din Umea.
Sursa: jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu