vineri, 5 octombrie 2012

Plăcuţele cu numere transnistrene ar putea "să dispară"


Automobilele înregistrate în regiunea transnistreană ar putea fi înmatriculate în baza unor plăcuţe speciale. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei şedinţe la care au participat reprezentaţi de la Chişinău şi Tiraspol.
Şi asta pentru că la şedinţa grupurilor de lucru sectoriale pentru transportul feroviar, transport auto şi infrastructura drumurilor s-a vorbit despre libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor pe ambele maluri ale Nistrului.
Astfel, reprezentanţii celor două părţi au abordat şi problema înregistrării legale a transportului auto din regiune. "Identificarea unei soluţii în acest sens va permite elaborarea, inclusiv cu asistenţa experţilor Uniunii Europene (Misiunea EUBAM) şi OSCE, a unui registru comun de înregistrare a unităţilor de transport din regiunea transnistreană şi emiterea plăcilor de înmatriculare pentru acestea în conformitate cu reglementările internaţionale", se arată într-un comunicat al biroului pentru reintegrare. 
Totodată, în cadrul şedinţei s-a discutat şi despre orarul de circulaţie a trenurilor, suplimentarea vagoanelor, reducerea duratei curselor trenurilor de pasageri. A fost analizată şi posibilitatea redirecţionării trenului de pe ruta Chişinău–Rostov prin oraşul Tiraspol.

Niciun comentariu: