Testarea tehnică a unităţilor de transport va fi efectuată sub strictă supraveghere a camerelor video. Instituţiile abilitate au iniţiat implementarea noului sistem, conform hotărîrii de Guvern de acum un an.
Astfel, printr-un program unic interconectat cu serverul centralizat al Instituţiei Publice ,,Agenţia Naţională Transport Auto, responsabilii de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi de la Ministerul Afacerilor Interne au posibilitatea să verifice, zilnic, în timp real unităţile de transport care au trecut revizia tehnică şi să depisteze proprietarii unităţilor de transport care nu au achitat taxele rutiere.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, a declarat că anume graţie acestui sistem, doar în ultimele 6 luni, s-au acumulat venituri suplimentare de 130 de milioane de lei.
Directorul Agenţiei Naţionale Transport Auto, Tudor Călugăreanu, susţine că, la moment, doar 46 de staţii de testare sînt echipate cu camere video. Celelalte mai au la dispoziţie o săptămînă pentru dotare cu tehnică specială. În caz contrar, ele vor rămîne fără licenţă. Camerele video sînt procurate şi instalate din banii staţiilor de testare auto.
În Republica Moldova activează 67 de staţii de testare tehnică în 29 de raioane.
Sursa: www.noi.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu