Siguranţă la trafic
din 2014, acest lucru îl promit autorităţile. Astfel până la finele
anului, pe drumurile naţionale va fi implementat un sistem de
video-monitorizare, care va depista neregulile la trafic, dar prin
intermediul aceastuia se va interveni promt asupra situaţiei.
Acest
lucru a fost discutat în cadrul şedinţei privind situaţia în domeniul
siguranţei traficului rutier, în special în transportul public de
persoane, la care a participat și premierul Vlad Filat.
Proiectul va fi realizat în cadrul unui parteneriat public-privat. Sistemul centralizat va include 250 unităţi de monitorizare fixe şi 50 - mobile. Acestea vor permite atât înregistrarea video a situaţiei din trafic, ci şi elaborarea de statistici şi analiză, planificarea eficientă, cât și asigurarea securităţii cetăţenilor.
Autoritățile promit, totodată, să creeze comisie guvernamentală de control care va avea în vizor siguranţa traficului rutier şi monitorizarea sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legale inclusiv în domeniul transportului de călători.
Datele statistice atestă că 90 la sută din accidentele rutiere se produc din cauza şoferilor care încalcă regulile de circulaţie.

Sursa: www.trm.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu