joi, 8 noiembrie 2012

Uraganul Sandy a înghiţit 250.000 de maşini în SUA



Potrivit unor estimări preliminare, aproximativ un sfert de milion de maşini au fost distruse de cel mai puternic uragan înregistrat în zona Atlanticului, Sandy, anunță portalul automarket.ro. Pagubele au fost deja evaluate la 20 de miliarde de dolari. În categoria pagubelor intră, alături de case, şi maşinile de pe coasta estică, măturate de ape şi de vântul puternic.

„Suntem de părere că între 100.000 şi 250.000 de vehicule au fost afectate de uraganul Sandy. După o numărătoare oficială, maşinile vor putea fi scoase din registrul auto existent în prezent”, a declarat Laurence Dixon, analist senior în cadrul Asociaţiei Naţionale a Dealerilor de Automobile. Reuters crede însă că aproximativ 266.000 de vehicule au fost măturate de uragan.

Dezastrul are însă şi o parte mai bună. Potrivit lui Mark Schienberg, preşedintele Asociaţiei Dealerilor Auto din New York, majoritatea celor care şi-au văzut maşina înghiţită de ape vor merge să îşi cumpere una nouă. Asta înseamnă că piaţa auto va fi într-o oarecare măsură impulsionată. 

Niciun comentariu: